1.
Termenul pentru efectuarea primului control tehnic se consideră de la
data primei înmatriculări, iar pentru următorul control tehnic de la data celei
precedente.
2.
Controlului tehnic sunt supuse toate vehiculele, înregistrate în
Republica Moldova cu periodicitatea de nu mai puţin de o dată în:
- а) motociclete – 12 luni;
- b) autoturisme, utilizate în scopuri personale şi de serviciu (cu excepţia taximetrelor) – 12 luni;
- c) autoturisme-taximetre – 6 luni;
- d) autoturisme şi autocamioanele, destinate în scopuri de instruire a conducătorilor – 6 luni;
- e) autocamioane cu destinaţie generală – 12 luni;
- f) autocamioane ADR – 6 luni;
- g) microbuse, autocare şi autobuse – 6 luni;
- h) remorcile (semiremorcile) cu destinaţie generală – 12 luni;
- i) remorcile (semiremorcile) ADR – 6 luni.
Nu sunt
supuse controlului tehnic vehiculele din categoria T.
3.
Pentru trecerea controlului tehnic, vehiculul urmează a fi prezentat la
oricare din staţiile de control tehnic din Republica Moldova, autorizate de
organul competent în ordinea stabilită.
4.
La controlul tehnic, vehiculul urmează a fi prezentat de către
proprietar sau persoana de încredere.
5.
Vehiculele rutiere prezentate pentru efectuarea controlului tehnic
trebuie să fie goale, tehnic bune şi curate, în special caroseria, şasiul,
ansamblurile şi subansamblurile ce urmează a fi controlate. Ele urmează a fi
prezentate cu anvelopele umflate la presiunea nominală.
6.
Pînă la efectuarea procedurii de control tehnic, pentru vehiculul
respectiv trebuie să fie deja achitată:
а) taxa de
folosire a drumurilor, confirmată prin ordinul de plată (la efectuarea
transferului de către persoana juridică) sau chitanţa (la efectuarea plăţii în
numerar de către persoana fizică).
b) plata pentru controlul
vehiculului;
c) asigurarea de răspundere civilă
valabilă la momentul controlului.
7.
Dacă vehiculul rutier prezintă motive de respingere cu cod defect, se
efectuează în continuare toate controalele prevăzute în planul de operaţiuni
corespunzător categoriei vehiculului rutier.
8.
Pentru fiecare vehicul rutier prezentat la controlul tehnic se
completează un raport de control tehnic. Conform rezultatelor de trecere a
controlului tehnic, indiferent de rezultat, se stabileşte un aviz despre starea
vehiculului şi se eliberează raportul de control tehnic.
9. Controlul tehnic se execută de către experţii control tehnic conform
listei obiecţiilor de control din procesul verbal în funcţie de categoria
vehiculului rutier. Ordinea de executare a operaţiunilor
precizate va fi stabilită de fiecare staţie de control tehnic în funcţie de
fluxul tehnologic propriu, cu excepţia identificării, care va fi prima
operaţiune efectuată.
10.
La ieşirea din funcţiune a unor sisteme ale vehiculului în procesul de
control tehnic, la respectarea deplină a programei de control, expertul, care
efectuează controlul tehnic şi staţia de control nu duce răspundere pentru
defecţiune, iar vehiculul se consideră tehnic defectat, similar n cazului cînd
acesta nu ar trecut controlul tehnic.
11.
Dacă se constată, că vehiculul este tehnic defectat, se eliberează un
raport provizoriu de control (fără eliberarea ecusonului) care are perioada
maximă de valabilitate de 30 zile. În capitolul V „Menţiuni” al raportului de
control tehnic al vehiculului se indică codurile şi comentarii asupra
defecţiunilor depistate ale vehiculului. De asemenea în procesul verbal al controlului
se indică codurile defectelor cu comentarii detaliate asupra lor.
12.
Vehiculul, care a primit conform rezultatelor controlului tehnic un
raport provizoriu de control tehnic al vehiculului, după înlăturarea
defecţiunilor trebuie să fie prezentat pentru un control repetat la aceeaşi
staţie de control tehnic, unde s-a efectuat controlul tehnic primar. Controlul
tehnic repetat prevede controlul şi plata pentru controlul acelor parametri,
care anterior au fost consideraţi necorespunzători cerinţelor tehnice şi care
au fost indicaţi în capitolul V al raportului de control tehnic provizoriu.
13.
În cazul depistării falsificării numerelor de identificare, conducătorul
staţiei de control tehnic va informa organele de poliţie.
14.
Controlul tehnic repetat se efectuează numai la prezentarea raportului
provizoriu de control tehnic al vehiculului cu termenul valabil. În cazul
expirării raportului provizoriu, vehiculul va fi supus unui control conform
tuturor parametrilor în corespundere cu lista obiecţiilor de control din procesul
verbal şi pentru o plată corespunzătoare tarifului pentru controlul tehnic al
vehiculului din categoria respectivă. Controlul tehnic repetat impune în mod
obligatoriu efectuarea identificării vehiculul rutier prezentat.
15.
În intervalul dintre două controale tehnice, proprietarul vehiculului
rutier are obligaţia de a asigura menţinerea acestuia într-o stare tehnică
corespunzătoare în vederea încadrării în cerinţele legale privitoare la
siguranţa circulaţiei rutiere şi protecţia mediului.
DRUM BUN!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu